VIORELA CODREANU TIRON – „Darul iubirii“
Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare?
prea plină de mistere unduitoare,
ce se sfarmă de maluri,
pentru a pleca mai departe?
Prinde măcar acest val
ce vine spre tine!
Şi strânge-l,
strânge-l în mâinile tale! >>>>
______________
GABRIELA MIHALACHE – „Clinica sinucigaşilor“
____________
VIORELA CODREANU TIRON – „Fără titlu“
Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare?
prea plină de mistere unduitoare,
ce se sfarmă de maluri,
pentru a pleca mai departe?
Prinde măcar acest val
ce vine spre tine! >>>>
_______________
IOAN TODERIŢĂ – „Revelaţia şi relevanţa textului literar“
Poet, prozator dar şi un avizat şi temeinic critic şi istoric literar, Ioan Toderiţă încearcă să surprindă, cât mai fidel, viaţa literară gălăţeană, cu toate realizările sale, cu o precizie de invidiat. >>>>
________________
GEORGETA NEDELCU – „Exmatriculat din viaţă“
Nici o împrejurare importantă de la început şi până la sfârşitul acestui roman nu va fi relatată din auzite. Aici va fi povestit cu lux de amănunt, cât poate să îndure răbdarea unei femei şi ce poate să înfăptuiască hotărârea unui bărbat. Mă refer la universul copilăriei, al adolescenţei şi al primei tinereţi. Acestea două din urmă fiind urmărite aproape întotdeauna ca o prelungire a celei dintâi, constituie miezul acestui roman. >>>>
_______________
VASILE MIC – „Scara de lumină“
Încă sunt tolerat
Ca un pustiu
Sub soarele
Pururi
Arzător.
Vreau să urc
Pe scara de lumină,
Dar cineva,
Nu ştiu cine,
Îmi zice
De hotărârea
Sinodului din Calcedon… >>>>
______________
IOAN TODERIŢĂ – „Războiul lui Puf“
Noaptea, cea din cer coborâtă, pândea cu ochi de ucigaş satul. Amurgul o purtase de mână din pădurea Gârboavele ca pe un orb ascultător şi, grăbit să-şi însoţească soarele în alte zări, o părăsi pe creasta dealului Iepureni. Astfel, privind dintr-un zarzăr al viei lui Drăguşan, noaptea întuneca cu orbire depărtarea lacului care sfârşea în Prut, în dealurile Basarabiei. Lacul, se auzea sub pământ, cum sufla în oglinda din carnea lui pâlpâirea stelelor, ca-n lumânări pentru cei morţi. >>>>
